Eseu depre o rasă degeaba

După cum se ştie, unele dintre cele mai de căcat creaturi din Galaxie sunt romulanii, care reuşesc de cele mai multe ori să enerveze restul populaţiei. În cele ce urmează, voi descrie un pic această rasă care, de-a lungul secolelor, s-a făcut cunoscută într-un mod cât se poate de negativ.
Istoria lor îndepărtată e destul de ambiguă, existând mai multe teorii care au, totuşi, ceva în comun. Astfel, e clar că ei au plecat în pribegie din locul lor natal, mergând pe alte meleaguri ca să le fută nervii şi altora. Peste tot pe unde au trecut, romulanii au făcut doar măgării, stabilindu-se în final într-un loc şi luându-şi, totodată, acest nume, inspiraţi din legenda celor doi puradei care au supt ţâţă de la o lupoaică. Acest nume creează de obicei confuzie, un nume apropiat purtând şi o altă populaţie de doi lei. Din acest moment, romulanii au început gesturile reprobabile care i-au făcut celebri. Astfel, ei au început să se înmulţească în draci, să fure, să fie violenţi, să înşele lumea şi să încerce să pună mâna ilegal pe proprietăţi imobiliare şi să ignore legile care se aplicau celorlalţi cetăţeni.
Din punct de vedere fizic, romulanii pot fi descrişi ca nişte fiinţe bipede, brunete (deşi s-au întâlnit şi romulani blonzi) şi cu freze de tot căcatul, în general bretoane de prost gust. Din punct de vedere intelectual, e demonstrat ştiinţific că romulanii sunt ceva mai cretini ca fraţii lor rămaşi pe meleagurile natale, care s-au făcut remarcaţi în multe companii multinaţionale. Moda este un alt domeniu unde ei s-au făcut remarcaţi, un romulan fiind foarte uşor de identificat într-o mulţime datorită culorilor greţoase ale hainelor şi a podoabelor purtate. Din punct de vedere al organizării societăţii, romulanii folosesc un sistem de caste, ei fiind şi foarte rasişti, motiv pentru care sunt foarte rare situaţiile în care cineva de altă rasă e acceptat între ei.
În concluzie, romulanii sunt o rasă care face mai mult rău decât bine Galaxiei şi ar trebui luate urgent nişte măsuri pentru punerea lor cu botul pe labe, ideală fiind expulzarea din Galaxie. Space is the final frontier...Engage

Valori naţionale?!? - ep. 3

Nu există termen care să definească mai bine spaţiul populat de români decât “plaiul mioritic”, adică un teritoriu plin de oi. Cum căcat să te mândreşti cu aşa ceva? Alte ţări au ca simbol un leu, un tigru, un dragon sau un condor, adică animale cu coaie, iar noi ne mândrim cu căcatul ăla de baladă, cu care îi îndoctrinăm de mici pe bieţii copii şi le băgăm în cap că românul e frate cu unul dintre cele mai fraiere animale. Pula mea…până şi Bhutan-ul (ţara, nu gazul) are ca simbol un dragon. Românii sunt aşa de mândri de asemuirea cu oaia încât au ales un cioban să-i reprezinte în Parlamentul European. Nici nu ştiu care a fost oul şi găina în cazul ăsta. Adică balada e inspirată din viaţa românilor sau românii s-au lăsat influenţaţi de porcăria aia? Propun o analiză pentru a descoperi elementele suspecte din această “operă literară”.

Balada începe în forţă cu o descriere subiectivă a cadrului acţiunii (“Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai”) din care se poate observa mândria de neam prost a românului, care are falsa impresie că ţara asta de toată jena e binecuvântată. Apoi ne sunt prezentate personajele, adică cei 3 oieri, care reprezintă câte o zonă a ţării, Aici se pot observa două trăsături esenţiale ale românilor, prima fiind pizma pentru pentru succesul aproapelui şi pornirea fiziologică de a-i da ăluia în cap pentru că a fost mai deştept şi are mai multe oi. Totodată, se pot identifica şi xenofobia şi rasismul tipice pentru români, ciobanul ungurean fiind prezentat într-un mod tendenţios, ca fiind un criminal fără scrupule, care clar vrea să ne fure şi Ardealul, pe lângă oile ăluia. În acelaşi timp, ciobanul vrâncean e prezentat ca un ţigan dornic de îmbogăţire rapidă prin crăparea capului moldoveanului
În continuare, balada intră pe un făgaş extrem de dubios. Deşi reiese din versurile anterioare că are “câni mai bărbaţi” ciobanul moldovean îşi alege pe post de confident o oaie sifonară. Relaţia dintre cioban şi oaia respectivă este extrem de strânsă, dovadă fiind şi faptul că stau la taclale în timp ce fumează căcaturi. Observând că “iarba nu-i mai place” mioriţei, ciobanul se gândeşte fugitiv să schimbe dealer-ul, dar alege altă soluţie, şi anume o ia pe oaie la o bârfă, moment în care aia dă cu ciocul şi îi dă în gât pe ceilalţi doi ciobani, care au pus la cale un plan malefic. În românismul său, ciobanul moldovean alege tactica cea mai vitejească şi mai de efect, şi anume să se lamenteze de faţă cu oaia în loc să le rupă mandibulele celorlalţi doi colegi în ale oieritului. În prostia lui, în loc să sară la scandal, el îi dă indicaţii mioriţei unde să fie îngropat, adică în “dosul stânii” să fie mai aproape de oi şi de câinii ăia “bărbaţi”. De parcă pe câini nu îi dureau în pulă de el, e clar că se vor pişa cu voioşie pe mormânt. Fiindu-i ruşine cu viaţa sa de cioban de căcat şi având impresia că toţi vor băga botul, îi mai cere mioarei să mintă pe toată lumea şi să nu le spună că şi-a luat omor de la doi ciobani retardaţi, ci că s-a însurat cu cea mai “mândră crăiasă” (un fel de zână a pizdelor) iar la nuntă a avut invitaţi doar personaje imaginare ca Soarele, Luna, brazii, Mickey Mouse, Keyser Soze etc.
Culmea e că porcăria asta chiar a prins la români, iar criticii literari au sărit cu o grămadă de teorii (comuniunea românului cu natura, bla, bla) uitând esenţialul: ăla ce a scris-o era ori schizofrenic, ori pulă de beat sau de drogat.
În final aş veni cu o propunere de simbol naţional care s-ar potrivi mai bine cu românii, o creatură mitică şi fantastică pe nume Ўon şi care să arate aşa: 1.20 metri, cap de papagal, cioc plin cu dinţi de aur, blană de oaie, 2 aripi de cioară, 2 aripi de corb, copite de bou, zâmbet de hienă, coadă de şobolan, gât gros umplut cu lanţuri de aur şi tricou cu Guţă pe când avea mustaţă.

După 20 de ani...

Nu mă refer la romanul de Alexandre Dumas, ci la ăia 20 de ani de care zicea Saul Bruckner. Poate vi-l mai amintiţi pe bătrânul evreu cu faţă de ştiucă care a fost nomenclaturist comunist, iar după Revoluţie a început să apară pe la TV ca apărător al democraţiei, ca lider al FSN şi, mai târziu, ca analist politic la ProTV. E mai cunoscut sub numele de Silviu Brucan şi a zis că “pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Fiind un neam de căcat, românii au deprins în ăştia 20 de ani fix pula, cele peste 1000 de persoane decedate în 1989 murind degeaba. Iată câteva chestii care demonstrează că au trecut ampulea 20 de ani:
-nu se ştie nici acum adevărul despre Revoluţie, iar pârnăile sunt goale, în loc să fie pline de idioţi care au tras în oameni în 1989;
-majoritatea românilor duc o viaţă de căcat, dar, nefiind un popor cu coaie, nu se răscoală şi se mulţumesc cu mărunţişuri gen pomeni electorale şi emisiuni de căcat la TV, dovediind că “Panem et circenses” e încă în actualitate;
-coeficientul mediu de inteligenţă a scăzut în ultimii 20 de ani, viitorul fiind şi mai sumbru fiindcă minorii de azi sunt tot mai atraşi de non-valori;
-ţiganii s-au emancipat, ei nemaifiind ţigani, ci rromi, ajungând totodată să fie promovaţi la greu de mass-media, manelele devenind muzica preferată a pulimii din ţara asta;
-Steaua şi Dinamo încă există;
-Iliescu duce o viaţă liniştită, e păzit de SPP-isti şi profită de onorurile unui fost şef de stat, în loc să fi murit de vreo 15 ani în ocnă cu o bilă de fier legată de picior, după 5 ani de muncă silnică, pe care o merita din plin pentru morţii din 1989 şi pentru mineriadele din anii ’90, care rămân cele mai de căcat faze din istoria modernă a unei ţări europene;
-presa română e din ce în ce mai penibilă şi mai aservită unora, “Scânteia” ajungând un model de neatârnare pe lângă ziarele de rahat de acum;
-mai există cozi;
-mai întâlneşti prin oraş bolşevici cu căciuli de astrahan, ochelari de securişti şi paltoane care put a naftalină de la 100 de metri;
-babele din faţa blocului au rămas la fel;
-românii le consideră vedete şi ascultă sfaturi la TV de la următoarele personaje: Fuego, văru’ Sandel, Nikita, Copilu’ Minune, Teo etc.;
-la alegerile desfăşurate fix la 20 de ani de la Revoluţie, gunoaiele din FSN au reuşit să adune marea majoritate a voturilor din primul tur, românii băgându-şi picioarele în morţii din 1989 şi trimimitand în turul 2 un fost marinar comunist şi un dobitoc FSN-ist fără personalitate;
-etc. (n-am loc să scriu toate motivele).

Muie românilor cretini şi respect celor decedaţi acum 20 de ani!

Ghidul alegătorului inteligent

Având în vedere că se apropie turul doi al alegerilor şi, insiprat de altcineva, m-am gândit şi eu să ofer tuturor celor indecişi şi interesaţi un mic ghid al alegătorului. Puşi în situaţia de alege între un clovn prostănac şi rârâit, cu faţă de tocilar nefutut şi un marinar chior cu maniere de ţigan care bate găozari de 10 ani în campanie, avem de ales între următoarele variante:
1. Se cumpără o cutie de chibrituri, se intră în cabina de vot, se aprinde un chibrit, se dă foc la buletin şi se introduce în urnă. Preţ: 10 bani.
2. Se cumpără o cutie de creioane colorate, se aruncă toate culorile în afară de portocaliu şi roşu, se intră în cabina de vot, se scot creioanele şi se scrie MU cu roşu şi IE cu portocaliu, cu fonturi cât mai mari (se pot intercala literele portocalii cu cele roşii) şi se introduce în urnă. Preţ: 3-4 lei
3. Se cumpără o cutie de laxative, se înghit toate pastilele, se aşteaptă până simţi că te poţi căca 10 kile, se intră în cabina de vot, se umple cabina cu alea 10 kile de căcat şi se foloseşte buletinul de vot pentru a te şterge la cur, după care se introduce în urnă. Preţ: 7 lei cutia de Stadalax
4. Se ia un pix, se intră in cabina de vot şi se desenează câte o pulă in fiecare din cele două căsuţe, se scrie “Luaţi pula” şi se introduce in urnă. Preţ: 1 leu

Aştept şi alte sugestii

Coada la români

Nu există fenomen social care să îi unească mai tare pe români, aşa cum o face coada. Coada este locul unde s-au născut idile, s-au făcut cereri în căsătorie, s-au legat prietenii, s-au născut plozi şi chiar s-a murit. Încă din cele mai vechi timpuri, poporul de căcat care habitează în spaţiul acesta s-a înghesuit cu fiecare ocazie ivită. Dacii se îmbulzeau cu plăcere în fiecare toamnă când se dădea vin moca, până când Burebista, îngrijorat de rata crescută a mortalităţii, a hotărât să taie toate viile. Mai apoi, a urmat o perioadă în care pe aici s-au îmbulzit o serie de popoare migratoare. Gepizii, avarii, hunii şi toate rahaturile alea au venit claie peste grămadă prin zona asta, auzind că e populată de pizdet interesant şi ieftin (ceea ce e adevărat şi după aproape 2000 de ani). În Evul Mediu, românii, inventivi, au găsit şi alte prilejuri de îmbulzeală, cum ar fi: coada la linşat de boieri, coada la trădat de domnitori şi coada la permise pentru pârjolit câmpii şi otrăvit fântâni, cu scopul de a scăpa de bătăliile cu invadatorii. Înaintând în istorie, ajungem în zilele noastre, când românii nici nu mai au nevoie de calendar pentru a afla ce an sau anotimp este. E de ajuns să deschizi televizorul şi îţi dai seama că e toamnă, dacă vezi o cireadă de câteva sute de mii de capete care se calcă în picioare la Iaşi, să o pupe pe Paraschieva. Dacă vezi o mână de vite anencefale la coadă la impozite, îţi dai seama că e ianuarie. Dacă vezi zeci de mii de isterici îmbrăcaţi în portocaliu sau roşu, care împart găleţi şi pelerine cu PDL sau PSD altor câteva zeci de mii de oligofreni cu căciuli de neam prost şi doi dinţi în gură, îţi dai seama că iar e an electoral. Dacă vezi înghesuială la operă sau la vreun târg de carte, îţi dai seama că nu te uiţi la un post românesc. Pentru o mai bună înţelegere, voi descrie aici cele mai importante cozi:

Coada în comunism – Pe vremea aia, românii o duceau foarte rău, neexistând decât un singur post TV (nu OTV, spre disperarea unora), astfel încât socializau la cozi. Dacă trecea cineva prin faţa vreunui magazin şi vedea două persoane în faţa uşii, se lipea imediat acolo, iar în cel mult 10 minute se adunau câteva zeci de persoane, indiferent ce se vindea în magazinul respectiv. Neexistând nici internet pe atunci, mulţi tineri se distrau formând cozi imaginare, spre dezamăgirea babelor frustrate. Întreprinzători, unii români îşi închiriau copiii celor de la coadă, pentru ca aceştia să poată intra mai în faţă. Acest tip de coadă a început să piardă din popularitate după Revoluţie.

">

Coada la impozite – De multe ori, pe 1 ianuarie, dimineaţa, când vin de la câte un chef, observ grupuri imense de bătrâni care se îndreaptă, ca nişte zombies, către Finanţe, pentru a-şi plăti impozitele şi a scăpa de imensa penalizare de 0.024 de lei pe zi. Tipul ăsta de coadă e de înţeles totuşi. Cum dracu’ să se mai distreze uscăciunile alea pe 1 ianuarie, când programul de Revelion de la TV e gata? Cum e gata ultima glumă de căcat a lui Nae Lăzărescu, îşi iau plasa de rafie, căciula de astrahan, paltonul care pute a naftalină de la 2 kilometri şi pornesc la luptă, titlul de “Cel mai rapid plătitor de taxe al anului” fiind un motiv de mândrie pentru orice pensionar.

Gică Coadă – E cel mai mare poet şi interpret de muzică aromână din galaxie. Acest Mozart al muzicii de căcat cu influenţe albaneze, interpretul favorit al unor erudiţi precum Gigi Becali şi Gică Hagi a câştigat 524 discuri de platină, 85 de premii Grammy, 6 premii Nobel pentru Literatură etc.

">

Coada creştinească – Această categorie se poate împărţi în două categorii: coada la moaşte şi coada la “beserică” pur şi simplu. În mare parte sunt identice, diferind doar scopul final. În cazul cozii la moaşte e simplu. Sute de mii de dobitoci se adună într-un loc anume, unde ştiu ei că vor fi prezente şi nişte ciolane de mortăciuni umane şi încep să-şi care pumni creştineşti şi să îşi arunce sudalme evlavioase pentru a ajunge cât mai repede să dea limbi pline de salivă unei rotule sau omoplat de “sfânt”. În cazul celorlalte cozi creştineşti, destinaţia finală diferă: unii se înghesuie să ia lumină şi să mai facă o economie la curent, unii se îmbulzesc pentru a linge nişte icoane slinoase şi pline de microbi uitaţi acolo de babele fără proteză de dinainte, unii se bagă în faţă pantru a ajunge cât mai repede pentru a bea nişte apă de ploaie sau de la robinet “sfinţită” de câte un popă care s-a pişat creştineşte în ea etc.

">

Românii ar face coadă şi la poarta iadului dacă ar vedea cel puţin două persoane cu plase goale că aşteaptă acolo. Asta aşa, ca glumă de încheiere de căcat, că nu ştiu ce să scriu.

Valori naţionale?!? - ep.2

Urmând exemplul altor state, poporul de căcat din ţara aflată în spaţiul carpato-danubiano-pontic a pus-o de un top în 2006 pentru a vedea cine e “Cel Mai Mare Român”. Neputând rata ocazia de a se face din nou de râsul planetei, poporul s-a lăsat influenţat de titlul topului şi l-a votat pe Ştefan cel Mare, care a făcut furori în Moldova sfârşitului de secol XV şi a începutului de secol XVI. Grigore Ureche, acest Gregory The Ear al cronicarilor moldoveni, spunea despre Fane că „Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu,mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ”. Adică era un pitic sadic şi isteric, care începea să le dea cu paloşu-n cap nefericiţilor care se aflau în preajma sa când se făcea pulă de beat la câte un majorat.

Orfan de mic, el a rămas în grija mamei sale, care era o telenovelistă denaturată cu mare durere în pizdă cu privire la soarta micuţului, dovadă fiind şi celebra fază când ăla mic vine plângând în hohote că îşi ia omor de la turci, dar mă-sa nu l-a lăsat să intre în casă. Clipele petrecute de unul singur în faţa televizorului uitat pe OTV şi emisiuni cu Tociu şi Palade, l-au făcut să creadă că are un rafinat simţ al umorului, fapt care s-a dovedit total eronat în momentul când, încercând să impresioneze nişte pizde borzeştene, şi-a legat unul din cei mai buni prieteni într-un stejar, uitând să-l mai dea jos înainte de venirea tătarilor, care l-au făcut franjuri pe nefericit.

Profund marcat de acest eveniment şi de faptul că duduile nu s-au umezit la gluma sa de prost gust, a încercat alte metode de agăţat, propavaduind ura rasială împotriva turcilor şi tătarilor. Paradoxal, însă, era prieten cu ţiganii, care au avut un rol important în dezvoltarea tacticilor de luptă aplicate mai târziu. Numai nişte ţigani meschini cu interese imobiliare post-belice ar putea avea nişte idei aşa dubioase precum incendierea holdelor şi otrăvitul fântânilor, ei dorind achiziţionarea la preţ de căcat a unor terenuri din zonă.

Ajuns pe tron după ce şi-a bătut unchiul la table (unchi omorât tot de el după câţiva ani, la un majorat), Fane a început să aibă succes la femei. Totuşi, în narcisismul său, el nu îşi dădea seama că toate cumetrele ce i-au trecut prin pat aveau anumite interese, toate zâmbind mai degrabă din complezenţă la glumele sale de retardat, învăţate de la ţiganii zilieri, în timp ce făcea naveta cu personalul între Bârlad şi Vaslui. Mai târziu, fiind român, deci obişnuit cu furtul, a venit cu o idee revoluţionară. Astfel a angajat pe cineva care să se ocupe de tabela de marcaj şi să pună puncte în favoarea sa ori de câte ori un moldovean, beat şi trist că a pierdut Steaua cu Fenerbahce, snopea în bătaie câte un turc în vreun birt, ajungându-se la un scor fluviu în partida Moldova condusă de Fane – Imperiul Otoman, ceva de genul 46-2. Tot din dorinţa de a impresiona pizdetul moldav, Fane a început să construiască câte o biserică sau mănăstire după fiecare „victorie” împotriva cotropitorilor. Cam aşa mergea treaba:
-Alo, Fane, vezi că Ion s-a ofticat la golul lui Emre şi i-a dat cu sapa în cap lui Mehmet!
-Foarte tare, coae…Aduceţi repede nişte pietre şi nişte mortar, crucea mamii voastre de răzeşi!

Se pare că ăla ce ţinea scorul pe tabelă şi-a făcut bine treaba, astfel încât, după 500 de ani, urmaşii tot mai cretini ai românilor de atunci s-au decis să-l facă şi sfânt, bisericile kitschoase construite de el având, şi ele, un cuvânt de spus

Molima

Azi am fost trezit de un apel care m-a tulburat profund. Dorind să verific cele auzite, mă uit pe geam şi observ o densitate dubioasă a atmosferei. Nu m-am putut abţine şi am deschis geamul. Am fost lovit instant de cel mai infect damf posibil: un amestec de căcat, vomă, puroi, transpiraţie, dinţi stricaţi, ouă stricate şi hoit. Am închis brusc geamul, şi, cu pulsul din ce în ce mai mare, am deschis TV-ul. Ochii mi-au rămas aţintiţi pe imaginile din oraş, cu sute de autocare îndesate cu bolnavi şi pe zecile de mii de persoane afectate deja de molimă. Se comportau ca nişte zombie fără personalitate, aplaudau la comandă, răcneau în cor vorbe fără sens asemănătoare cântecelor tribale africane...era clar că molima le-a futut creierul în ultimul hal, din moment ce se comportau ca nişte bovine anencefale. Am început să analizez imaginile cu bietele lighioane inconştiente şi să mă gândesc ce epidemie ar putea fi. Gripă porcină nu părea a fi, ăia părând a fi vite, nu porci. Am exclus dizenteria, fiindcă nu chiar toţi păreau ţigani nespălaţi, care trăiesc înconjuraţi de căcat şi şobolani. Dintr-o dată, am simţit că ceva mă loveşte în moalele capului, începând să mi se deruleze imagini cu bieţii timişoreni de acum 3-4 secole, care au trăit un adevărat coşmar din cauza epidemiilor de ciumă. Printre zecile de mii de sectanţi îmbrăcaţi la fel l-am zărit pe unul, îmbrăcat diferit şi care părea că are o mască aseamanatoare celor purtate de doctorii din Evul Mediu, care încercau să vindece ciuma (a se vedea poza). Asemenea acelor medici, el le promitea ciumaţilor că vor trăi bine. Mai am totuşi o nedumerire. De ce se zice peste tot că ciuma e Moartea Neagră, din moment ce portocaliul era culoarea predominantă? Sper că trece până mâine, iar ciumaţii vor părăsi oraşul, ca să pot sa ies şi eu din casă