Valori naţionale?!? - ep. 3

Nu există termen care să definească mai bine spaţiul populat de români decât “plaiul mioritic”, adică un teritoriu plin de oi. Cum căcat să te mândreşti cu aşa ceva? Alte ţări au ca simbol un leu, un tigru, un dragon sau un condor, adică animale cu coaie, iar noi ne mândrim cu căcatul ăla de baladă, cu care îi îndoctrinăm de mici pe bieţii copii şi le băgăm în cap că românul e frate cu unul dintre cele mai fraiere animale. Pula mea…până şi Bhutan-ul (ţara, nu gazul) are ca simbol un dragon. Românii sunt aşa de mândri de asemuirea cu oaia încât au ales un cioban să-i reprezinte în Parlamentul European. Nici nu ştiu care a fost oul şi găina în cazul ăsta. Adică balada e inspirată din viaţa românilor sau românii s-au lăsat influenţaţi de porcăria aia? Propun o analiză pentru a descoperi elementele suspecte din această “operă literară”.

Balada începe în forţă cu o descriere subiectivă a cadrului acţiunii (“Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai”) din care se poate observa mândria de neam prost a românului, care are falsa impresie că ţara asta de toată jena e binecuvântată. Apoi ne sunt prezentate personajele, adică cei 3 oieri, care reprezintă câte o zonă a ţării, Aici se pot observa două trăsături esenţiale ale românilor, prima fiind pizma pentru pentru succesul aproapelui şi pornirea fiziologică de a-i da ăluia în cap pentru că a fost mai deştept şi are mai multe oi. Totodată, se pot identifica şi xenofobia şi rasismul tipice pentru români, ciobanul ungurean fiind prezentat într-un mod tendenţios, ca fiind un criminal fără scrupule, care clar vrea să ne fure şi Ardealul, pe lângă oile ăluia. În acelaşi timp, ciobanul vrâncean e prezentat ca un ţigan dornic de îmbogăţire rapidă prin crăparea capului moldoveanului
În continuare, balada intră pe un făgaş extrem de dubios. Deşi reiese din versurile anterioare că are “câni mai bărbaţi” ciobanul moldovean îşi alege pe post de confident o oaie sifonară. Relaţia dintre cioban şi oaia respectivă este extrem de strânsă, dovadă fiind şi faptul că stau la taclale în timp ce fumează căcaturi. Observând că “iarba nu-i mai place” mioriţei, ciobanul se gândeşte fugitiv să schimbe dealer-ul, dar alege altă soluţie, şi anume o ia pe oaie la o bârfă, moment în care aia dă cu ciocul şi îi dă în gât pe ceilalţi doi ciobani, care au pus la cale un plan malefic. În românismul său, ciobanul moldovean alege tactica cea mai vitejească şi mai de efect, şi anume să se lamenteze de faţă cu oaia în loc să le rupă mandibulele celorlalţi doi colegi în ale oieritului. În prostia lui, în loc să sară la scandal, el îi dă indicaţii mioriţei unde să fie îngropat, adică în “dosul stânii” să fie mai aproape de oi şi de câinii ăia “bărbaţi”. De parcă pe câini nu îi dureau în pulă de el, e clar că se vor pişa cu voioşie pe mormânt. Fiindu-i ruşine cu viaţa sa de cioban de căcat şi având impresia că toţi vor băga botul, îi mai cere mioarei să mintă pe toată lumea şi să nu le spună că şi-a luat omor de la doi ciobani retardaţi, ci că s-a însurat cu cea mai “mândră crăiasă” (un fel de zână a pizdelor) iar la nuntă a avut invitaţi doar personaje imaginare ca Soarele, Luna, brazii, Mickey Mouse, Keyser Soze etc.
Culmea e că porcăria asta chiar a prins la români, iar criticii literari au sărit cu o grămadă de teorii (comuniunea românului cu natura, bla, bla) uitând esenţialul: ăla ce a scris-o era ori schizofrenic, ori pulă de beat sau de drogat.
În final aş veni cu o propunere de simbol naţional care s-ar potrivi mai bine cu românii, o creatură mitică şi fantastică pe nume Ўon şi care să arate aşa: 1.20 metri, cap de papagal, cioc plin cu dinţi de aur, blană de oaie, 2 aripi de cioară, 2 aripi de corb, copite de bou, zâmbet de hienă, coadă de şobolan, gât gros umplut cu lanţuri de aur şi tricou cu Guţă pe când avea mustaţă.